A fost alertă în noaptea de sâmbătă spre duminică, în penitenciarul din Oradea, unde personalul medical a fost chemat să îi acorde ajutor unui deținut care se simțea rău. În ciuda intervenției imediate, bărbatul a murit o jumătate de oră mai târziu. El executa o pedeapsă de 25 de ani pentru omor deosebit de grav.
Potrivit unei informări transmise de Penitenciarul Oradea, incidentul a avut loc în seara de sâmbătă, 22 octombrie, în jurul orei 23:35. ”Personalul medical al Penitenciarului Oradea a intervenit pentru acordarea primului ajutor, in cazul detinutului B.M, repartizat în regim închis, condamnat la o pedeapsă de 25 de ani, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, care a prezentat o stare de rău”, a explicat comisarul de poliție penitenciară Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.
În același timp a fost solicitată, prin 112, intervenția unui echipaj de ambulanță. În ciuda eforturilor personalului medical, decesul deținutului a fost constatat o jumătate de oră mai târziu, puțin după miezul nopții.
”În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea familiei decedatului, judecătorului de supraveghere, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi Serviciului de Medicină Legală. Cauzele și împrejurarile producerii decesului vor fi stabilite de organele judiciare abilitate”, a transmis comisarul Adina Bîrda.
Deținutul în vârstă de 58 de ani se afla de aproape un deceniu după gratii, după ce a fost condamnat pentru crimă. El se afla în evidențele medicale ca având afecțiuni cardiace.