Fostul viceprimar al comunei bihorene Hidișelu de Sus și edilul-șef al orașului Ardud, din Satu Mare, au intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI) care a constatat starea de incompatibilitate, în cazul celui dintâi, și conflictul de interese administrativ în care se află primarul sătmărean. Incompatibil a fost declarat și un consilier local din municipiul Satu Mare.
În cazul lui Florian Pentea (foto stânga), fostul viceprimar al comunei Hidișelu de Sus, ANI a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2016 – 2020: ”a exercitat simultan cu funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003”.
Art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003 – „Funcția de (…) viceprimar, (…) este incompatibilă cu exercitarea (…) calitatea de comerciant persoană fizică”;
În privința primarului orașului Ardud, Ovidiu Marius Duma (foto stânga – sursă: informatia-zilei.ro), inspectorii de integritate au constatat existența unui conflict de interese administrativ:
”În perioada exercitării mandatelor de primar 2016-2020 și 2020-prezent:
– a emis o dispoziție prin care a numit-o pe fiica sa în funcția de asistent manager în cadrul unui proiect derulat de către Primăria Ardud, din exercitarea acestei funcții fiica încasând de la primărie, în intervalul aprilie 2020-ianuarie 2021, suma totală de13.750 lei .
– a semnat un contract de furnizare produse încheiat de Primăria Ardud cu asociația în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de membru cooperator fondator, care a produs pentru respectiva asociație, în intervalul octombrie 2021 – martie 2022 ,un folos material în valoare totală de 21.955,5 Lei. Din profitul asociației, persoana evaluată beneficiază atât de recompensa prevăzută de art. 7, alin. (3), lit. c) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cât și de dividende conform art. 31, lit. d) din același act normativ.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 76, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. (f), alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 57/2019.”
Art. 76, alin. (1) și (2) Legea nr. 161/2003 – ”(1) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I. (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.”
ANI a arătat că în incompatibilitate s-a aflat și Aurelian Iliescu Pintea, consilier local în municipiul Satu Mare. Societatea în care acesta este asociat ar fi încheiat contracte de prestări servicii cu o societate comercială înființată de către Consiliul Local, respectiv cu Administrația Domeniului Public Satu Mare (serviciu public înființat de către Consiliul Local).
În total, 10 persoane au fost vizate de măsurile ANI. Acestea au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.Toate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.