Grupul finlandez Nokian Tyres l-a numit pe italianul Paolo Pompei în funcția de director general, a anunțat sâmbătă compania. El își va prelua funcția la 1 ianuarie 2025, a adăugat compania, scrie Reuters.
El îl va înlocui pe Jukka Moisio, care și-a anunțat pensionarea în luna martie a acestui an. Pompei a fost cel mai recent președinte al Yokohama TWS, denumită anterior Trelleborg WheelSystems, unde a deținut funcția din 2017.
Jukka Moisio va continua să fie președinte și director general până când Pompei va prelua această funcție.
Paolo Pompei (născut în 1971, cetățean italian) are o experiență solidă în industria anvelopelor. Ultima sa misiune a fost la Yokohama TWS, fosta Trelleborg Wheel Systems, unde a ocupat funcția de președinte din 2017. Anterior, a deținut mai multe funcții de conducere în cadrul grupului Trelleborg, inclusiv funcția de președinte al unității de afaceri Anvelope agricole, iar mai devreme în cariera sa a lucrat la Pirelli. Pompei este membru al Consiliului de administrație al ETRMA, Asociația Europeană a Producătorilor de Anvelope și Cauciuc. Este licențiat în economie cu un masterat în comerț internațional și are studii suplimentare în administrarea și managementul afacerilor.
“Sunt foarte încântat că Paolo Pompei începe să conducă Nokian Tyres”, spune Jukka Hienonen, președintele Consiliului de Administrație al Nokian Tyres. “Paolo Pompei are o experiență internațională foarte solidă din industria anvelopelor, asigurând o creștere continuă și performanțe financiare solide în pozițiile sale anterioare. El are, de asemenea, o înțelegere profundă a piețelor din Europa Centrală și America de Nord, care sunt principalele piețe de creștere pentru Nokian Tyres. Paolo Pompei are experiența și capacitățile necesare pentru a conduce Nokian Tyres în următoarea sa etapă de dezvoltare către vânzări nete de două miliarde de euro”.
“Sunt onorat să fiu numit să conduc Nokian Tyres, care este o companie fantastică aflată într-o fază de transformare interesantă, deoarece compania vizează o creștere puternică în Europa Centrală și America de Nord, fiind în același timp un lider global în domeniul sustenabilității, construind prima fabrică de anvelope din lume cu emisii zero de CO2 în România. Acest lucru, combinat cu produse excelente, un brand valoros și poziția de lider în țările nordice, oferă o mulțime de oportunități de dezvoltare. Aștept cu nerăbdare să lucrez cu echipa Nokian Tyres și să creăm succesul viitor împreună cu clienții existenți și noi”, spune Paolo Pompei.
După cum s-a anunțat la 27 martie 2024, președintele și directorul general al Nokian Tyres, Jukka Moisio, a informat Consiliul de administrație al Nokian Tyres cu privire la intenția sa de a se retrage din funcție în cursul anului 2024. Moisio a afost președinte și CEO al Nokian Tyres din 2020.
Producătorul finlandez de anvelope a afișat vineri profitul operațional pentru al doilea trimestru aproximativ în conformitate cu așteptările și a semnalat condiții de piață dificile.
În România, compania Nokian Tyres va inaugura oficial fabrica de anvelope pe care o construiește în Oradea în data de 19 septembrie. Producția la scară comercială va începe în prima parte a anului 2025. Construcția fabricii a început în mai 2023.
De anul trecut, compania derulează și o campanie de recrutare pentru formarea echipei locale. În 2023 și 2024 au fost selectați atât candidați pentru zona de producție, cât și pentru roluri administrative și de conducere. Echipa de lansare, formată din 60 de specialiști, coordonează creșterea etapizată a capacității de producție. În total, fabrica va avea aproximativ 500 de angajați.
Compania transmite că, după ce va deveni operațională, fabrica Nokian Tyres va avea o capacitate anuală de producție de 6 milioane de anvelope, cu potențial de creștere în viitor, iar suprafața totală construită este de aproximativ 100.000 mp. Valoarea investiției se ridică la 650 de milioane de Euro. Anvelopele produse în Oradea vor fi comercializate în principal în Europa centrală, grație localizării strategice, în proximitatea clienților din această regiune.Sursa foto: Nokian Tyres