Un caz aparte va fi judecat de o instanță din Japonia, care a fost sesizată de un mecanic de tren, nemulțumit că angajatorul i-a tăiat din salariul 56 de yeni (echivalentul a 2 lei) pentru o întârziere de un minut. Reclamantul cere despăgubiri de 2,2 milioane de yeni (aproximativ 83.000 de lei) pentru prejudiciul moral cauzat de măsura luată împotriva sa, relatează news.yahoo.com.
Mecanicul de tren a dat în judecată West Japan Railway Company (JR West), una dintre cele mai importante companii de transport feroviar din Japonia. În iunie 2020, aceasta l-a amendat pentru o întârziere de un minut, considerată o greşeală profesională într-o țară cunoscută pentru precizia cu care circulă trenurile.
Reclamantul a susținut că a fost programat să manevreze un tren gol, fără călători, într-un depou din gara Okayama din vestul Japoniei, însă a greșit peronul. Eroarea a întârziat schimbarea mecanicului, iar trenul a ajuns la depou cu un minut mai târziu decât era programat.
Angajatorul a considerat justificat să îi rețină mecanicului din salariu contravaloarea minutului respectiv, aplicând principiul ”fără muncă, fără plată”. La rândul său, bărbatul a susținut că întârzierea a fost o eroare umană minoră și că nu ar fi trebuit să fie considerat absent de la serviciu.
Sistemul feroviar al Japoniei este renumit pentru eficiența și punctualitatea sa. În 2017, un operator feroviar local și-a exprimat scuze profunde pentru ”neplăcerea enormă” cauzată de plecarea unui tren cu 20 de secunde mai devreme.