Un bărbat de 56 de ani, originar din Maramureș, este căutat de polițiști după ce, joi, a plecat din Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei și a mai revenit. Ioan Cosma era internat medical provizoriu în unitatea sanitară din 2019, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe.
Polițiștii din Ștei au aflat de dispariția pacientului joi, în jurul orei 18:20, când au fost anunțați de reprezentanţii Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Ştei. Aceștia au precizat că Ioan Cosma, de 56 de ani, din comuna Groșii Țibleșului, judeţul Maramureș, a plecat din spital în cursul dimineții de 24 iunie, în jurul orei 11:00.
”Acesta era internat medical provizoriu în respectiva unitate sanitară specializată din cursul lunii noinembrie 2019, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri și alte violențe”, se arată într-o informare a Poliției Bihor.
Ioan Cosma a fost acuzat că, în luna mai 2017, a atacat un consătean, pe care l-a lovit cu un par în cap și peste mâini și picioare. Victima tocmai trecea pe lângă casa agresorului, când a fost amenințată de acesta cu moartea. Chiar dacă nu a reacționat la vorbele lui Cosma, partea vătămată a fost agresată și a ajuns cu răni grave la spital, unde a și rămas 10 zile. Medicii au constatat ulterior că victima a avut nevoie de 65-70 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Pacientul dispărut are 1,75 m înălțime, greutate de 75 – 80 kilograme, constituție slabă, faţă ovală, păr șaten, prezintă calviție frontală, ochi căprui. La data dispariției purta pantaloni bleumarin și tricou bleumarin cu inscripția SPS.
”Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112”, este mesajul polițiștilor.