Agresorul ar fi intrat peste el în ședința de CL. Toate scenele s-au consumat după un schimb de replici.
Primarul comunei Bătarci, Vasile Adrian Toma, a depus o plângere penală împotriva unui bărbat, acuzându-l că a intrat peste el în ședința Consiliului Local și l-ar fi agresat mai apoi pe holurile instituției. După ce Poliția a făcut cercetări, iar procurorii l-au pus sub acuzare pe presupusul agresor, primarul și-a retras plângerea recebt, motiv pentru care procesul penal s-a încheiat.
Conform informațiilor PresaSM, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș susțin că la data de 13.02.2021, în jurul orelor 13:30-14:00, după şedinţa consiliului local al comunei Bătarci din data de 03.02.2021, presupusul agresor a intrat în sala de şedinţe a consiliului şi, după un schimb de replici primarul comunei Bătarci, cei doi au părăsit sala de şedinţa şi au coborât pe scările din incinta primăriei.
”Unde inculpatul s-a îmbrâncit şi s-a împins cu persoana vătămată, iar pe timpul îmbrâncelilor inculpatul a lovit-o în zona feței pe persoana vătămată provocându-i leziuni fizice la nivelul buzelor și fiindu-i fisurat unul dintre dinți (dintele 2.1), leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale, perioadă în care se includ și tratamentele stomatologice”, arată procurorii. Integral: