A fost profesorul de tenis, profesorul de dans. Regizorul care punea în scena piesele de teatru cu copii, îndrumătorul la cenaclul literar. Omul care a făcut ca, intr-o perioada gri, mai multe generații din zona Alesd sa aibă o viață în pași de dans la celebrul grup Metaphoric. Vestea trista a plecării domnului profesor Șoit Romulus, un profesor de legenda, a fost data de o fosta eleva si jurnalista la Radio Transilvania, la rândul ei o persoana extrem de iubita în zona Alesd, Raluca Crețu.
“Un mare “Mulțumesc!” pentru tot ce ați făcut pentru noi.
Casa Pionierilor și mai apoi Clubul Copiilor, mi-au fost a doua casă. V-am cunoscut când aveam 7 ani, am crescut, m-am si m-ați descoperit, am crescut, am evoluat și m-am format ca om sub aripa dumneavoastră, până la majorat.
Vă datorez mult din ceea ce sunt azi. De la orele de cenaclu literar, la orele de dicție cu creionul în gură. De la sutele de poezii recitate, la piesele de teatru puse în scenă. Trăgeam cu ochii la trupa de dans, la repetiții și mi-am dat seama că locul meu este acolo. M-ați ghidat și spre dansuri, de mică, direct cu trupa mare de fete.
În tot griul comunismului, am avut copilăria și adolescența la care nu visam. Perioada cea mai frumoasă din viața mea, în care mai mult am dansat decât am umblat. Totul datorită dumneavoastră. Zeci de spectacole cu săli pline, sute de dansuri , copii fericiți.. pe toate le-ați gândit cu mult efort și le-ați organizat la nivel înalt.
Înainte de a intra pe scenă, ne ziceați mereu : “Zâmbiți!”.
Dar zâmbeam , oricum, pentru că sufletele ne erau pline de bucurie!
De ce nu am apucat să vi le spun înainte, nu știu.. Poate pentru că așa e viața.. amânăm fapte, vorbe, crezând că avem timp.
În numele trupei METAPHORIC, mă înclin și vă spun : “MULȚUMIM! “, a scris Raluca pe contul sau de socializare.
Aniela Loredana, o alta fosta eleva a profesorului, spune ca tot ceea ce a citit la Raluca “am retrăit cu tot sufletul. E toata copilăria noastră: a ta, a mea și a celorlalte fete din trupa “Metaphoric”, pot sa spun cu toată sinceritatea că a fost una dintre cele mai frumoase perioade a copilăriei mele! Domnul Șoit va rămâne mereu în sufletele noastre, e cel ce ne-a învățat sa iubim arta dansului, sa fim uniți, sa fim veseli, să fim ceea ce suntem azi.
Dumnezeu să-l odihnească în ceruri! Drum lin!”. Sincere Condoleanțe, familiei!.