Un român condamnat pentru trafic de persoane va primi 5.000 de euro din partea Franței cu titlu de daune morale, după ce a fost extrădat în România în baza unui mandat european de arestare, în ciuda riscului unor eventuale rele condiții de detenție. Decizia a fost pronunțată, joi, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stabilit că în acest fel a fost încălcat articolul 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, care interzice tratamente inumane si degradante. Hotărârea reprezintă o premieră în justiția europeană, fiind pentru prima dată când o țară este condamnată pentru că a executat un mandat de arestare european. Totuși, prin aceeași decizie, CEDO a stabilit că extrădarea în România a fostului lider MISA Gregorian Bivolaru nu s-a făcut cu încălcarea Convenției.
Potrivit CEDO, Codruț Moldovan a fost condamnat, în 2015, la șapte ani și șase luni de închisoare pentru infracțiuni de trafic de persoane comise în cursul anului 2010 în România și Franța. El ar fi forțat șase cetățeni români, inclusiv un minor, să cerșească pentru el. După ce a participat la proces, reclamantul s-a întors în Franța. Un an mai târziu, autoritățile judiciare române au emis un mandat european de arestare pe numele său în vederea executării pedepsei cu închisoarea.
În Franța a fost arestat în mai 2016, dar le-a precizat magistraților din Hexagon că nu vrea să fie predat autorităților române, invocând inclusiv patru hotărâri ale Curții care condamna România din cauza condițiilor nedemne de detenție.
Judecătorii francezi au cerut reprezentanților statului român să le comunice informații referitoare la condițiile reale de detenție la care ar fi supus reclamantul pentru a evalua existența unui risc real de tratament inuman și degradant.
”Administrația Națională a Penitenciarelor garantează că persoana în cauză va executa pedeapsa în penitenciarul Gherla sau într-o altă închisoare subordonată care îi va oferi între 2 și 3 metri pătrați de spațiu personal, inclusiv patul și mobilierul necesar”, se arăta în răspunsul autorităților române.
În ciuda opoziției lui Moldovan, care a cerut inclusiv amânarea predării pe motiv că era urmărit penal în Franța pentru aceleași fapte ca acelea pentru care fusese condamnat în România, în luna august 2016 acesta a fost predat României.
Sesizată de Codruț Moldovan, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că ”autoritatea judiciară (din Franța – n.n.) avea o bază factuală suficient de solidă, derivând în special din propria jurisprudență, pentru a stabili existența unui risc real ca reclamantul să fie expus tratamentelor inumane și degradante ca urmare a condițiilor sale de detenție în România și, prin urmare, nu se putea baza exclusiv pe declarațiile autorităților române. (…) În consecință, constată o încălcare a articolului 3 din Convenție.”
Drept urmare, CEDO a stabilit ca Franța să-i achite românului pe care l-a extrădat 5.000 de euro daune morale și 2520 de euro pentru cheltuieli de judecată.
“Este pentru prima oară când CEDO condamnă un stat cu privire la faptul că a executat un mandat de arestare european”, a explicat într-un mesaj postat pe Twitter Nicolas Hervieu, un specialist în drept european, citat de ziare.com.
În aceeași decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în cazul extrădării din Franța în România a lui Gregorian Bivolaru, în 2016, nu a fost încălcată Convenția europene a drepturilor omului. Fostul lider al MISA a fost condamnat în 2013 la șase ani de închisoare sub acuzația de raport sexual cu un minor, iar pe numele său fusese emis un mandat european de arestare.
DOCUMENT – Decizia CEDO în cazurile Moldovan și Bivolaru vs Franța (în limba franceză):