Un sfert dintre gospodăriile din România au întâmpinat, în 2020, dificultăţi în ceea ce priveşte plata la timp a unor cheltuieli lunare. Este concluzia unui studiu efectuat de Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, în ceea ce privește ponderea gospodăriilor care nu și-au putut plăti la timp cheltuielile, precum și nivelul prețurilor bunurilor de consum în perioada 2009-2020.
„Accederea în UE a dus, în primii ani, la mărirea considerabilă a ponderii gospodăriilor din România cu dificultăţi în a efectua la timp plăţile lunare. Cea mai mare pondere a gospodăriilor care nu făceau faţă cheltuielilor lunare a fost atinsă în 2014 (37,6%). Ulterior, această pondere a revenit la nivelul anterior aderării”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Monitorului Social.
Potrivit MS, raportul dintre preţurile din România şi cele din Uniunea Europeană este relativ constant.
”Deşi preţurile sunt mai mici decât cele din UE, pentru un sfert dintre gospodării veniturile nu pot susţine standardul de viaţă şi consumurile lunare”, se arată în infografic.
Dacă 100 este media europeană din 2020 în ceea ce priveşte nivelul preţurilor bunurilor de consum incluzând taxe indirecte, anul trecut în România acest nivel era de 54,8 (similar cu anul 2013), în timp ce în 2019 a fost de 55,2. Cel mai mare nivel de după aderarea la Uniunea Europeană a fost atins în 2018, când nivelul prețurilor de consum era de 55,7 față de media europeană.