Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a făcut publice hotărârile luate, marţi, 2 iunie, în ceea ce priveşte cererile de transfer la parchete militare formulate de procurori de la parchetele civile din toată ţara. În cazul celor trei magistraţi bihoreni care au avut astfel de solicitări, au fost consemnate tot atâtea soluţii diferite.
Astfel, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a luat act de retragerea cererii în cazul procurorul Patricia Octavia Oros, care solicitase transferul de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.
La aceeaşi unitate de parchet militar a dorit să ajungă procurorul Rodica Popa, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd. Cererea acesteia a fost, însă, respinsă.
În schimb, o decizie favorabilă a primit Ciprian Horia Puie, până în prezent procuror în cadrul Serviciului Teritorial Oradea din Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Potrivit Secţiei pentru Procurori a CSM, magistratul va activa, începând cu 3 iulie 2020, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.
În total, 17 procurori din întreaga ţară au solicitat transferul de la parchete civile la cele militare.
Tot azi, Secţia pentru procurori a CSM a soluţionat 25 de cereri de delegare sau de prelungire a delegării unor procurori în diferite funcţii la mai multe unităţi de parchet din ţară.