Un tânăr de 23 ani din Nucet a fost reţinut pentru 24 ore după ce a urcat la volanul maşinii deși avea permisul suspendat . I s-a făcut semn de către poliţişti să oprească pe strada Poet Andrei Mureşanu în Ştei. A plecat mai departe, iar apoi a abandonat maşina şi a luat-o la fugă.A fost găsit pe strada Independenței din aceeași localitate.
Motivul fugii era acela că tânărul avea permisul suspendat, fiind cercetat într-un alt dosar, după ce, pe 11 septembrie, în acest an, a fost găsit drogat la volan, pe drumul județean 764/F, la ieșirea din municipiul Beiuș.
Acum, în urma testării sale cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele au fost negative.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 ore, iar acum e cercetat în libertate, într-un nou dosar, pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat.