În conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (2), art. 62 alin. (1) și (2), art. 63 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.) nr. 75/17-18 iulie 2020, se convoacă CONGRESUL AVOCAŢILOR pentru zilele de marți, 8 septembrie 2020 – orele 09:30 și miercuri, 9 septembrie 2020 – orele 09:30 la Hotel Del Mar*, localitatea Mamaia, jud. Constanța.
Congresul avocaților va dezbate tema „Interacțiunea și comunicarea profesiilor juridice. Aspecte legale, etice și deontologice”.
Ordinea de zi
În conformitate cu dispozițiile art. 63 din Legea nr. 51/1995, ordinea de zi a Congresului este următoarea:
1. Prezentarea pentru dezbatere și aprobare a raportului anual al Consiliului U.N.B.R..
2. Prezentarea pentru dezbatere și aprobare a raportului anual al Consiliului de administrație al Casei de Asigurări a Avocaților (C.A.A.).
3. Prezentarea spre aprobare a execuției bugetare pe anul 2019 și a proiectului de buget al U.N.B.R. pentru anul 2020 – ratificarea Hotărârii consiliului UNBR nr. 39/07 decembrie 2019.
4. Prezentarea spre aprobare a execuției bugetare pe anul 2019 și a proiectului de buget al C.A.A. pentru anul 2020.
5. Prezentarea spre aprobare a raportului anual al Comisiei centrale de cenzori a U.N.B.R..
6. Prezentarea spre aprobare a raportului anual al Comisiei de cenzori a C.A.A..
7. Prezentarea raportului anual al Comisiei centrale de disciplină.
8. Analiza rapoartelor și a proiectelor de buget prezentate în vederea aprobării acestora.
9. Ratificarea Hotărârilor Consiliului UNBR de modificare și completare a Statutului profesiei de avocat și a Statutului C.A.A.
10. Actualizarea compunerii Comisiei centrale de disciplină.
11. Adoptarea de hotărâri și rezoluții.
12. Diverse.
Av. dr. Traian-Cornel Briciu, Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România
* În cazul în care, în virtutea unor dispoziții normative impuse de protecția sănătății populației, organizarea Congresului nu va fi posibilă, acesta va fi reprogramat pentru o dată ulterioară sau se va proceda la votul electronic asupra materialelor ce compun ordinea de zi a Congresului, conform hotărârii ce va fi adoptată de Consiliul UNBR și care va fi anunțată în termen util.