Departamentul de Coordonare a Asistenței Judiciare din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România lansează un plan de acțiuni destinat monitorizării activității de asistență juridică în materie penală, a sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și a serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală.
În cadrul acestui proiect ce urmează a fi implementat de UNBR, vor fi organizate întâlniri de lucru între reprezentanții barourilor, coordonatorii serviciilor de asistență judiciară organizate de acestea și reprezentanți ai instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea. De asemenea, la aceste întâlniri sunt invitați să participe și toți avocații interesați.
Întâlnirile de lucru vor începe din aprilie 2024 și vor avea drept obiectiv analizarea activității derulate în baza PROTOCOLULUI privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală semnat între Ministerul Justiției, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România, identificarea problemelor cu care se confruntă justițiabilii, avocații și, respectiv, organele judiciare, în vederea identificării și implementării unor soluții eficiente, menite să asigure liberul acces la justiție și asigurarea în mod efectiv a dreptului la apărare, eliminarea disfuncționalităților și creșterea calității activității profesionale prestate de avocat.
În legătură cu problemele sesizate, cu soluțiile propuse în cadrul întâlnirilor care se vor desfășura la toate curțile de apel din țară, se va întocmi un raport care va fi prezentat Comisiei Permanente și, respectiv, Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, precum și Ministerului Justiției și Ministerului Public – Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Întâlnirile sunt organizate de UNBR prin DCAJ (coordonator avocat Sergiu I. STĂNILĂ -Vicepreședinte UNBR), fiind invitaţi să participe:
- Domnul Avocat dr. Traian Cornel BRICIU – Președintele UNBR
- Decanii barourilor din raza curţilor de apel
- Coordonatorii SAJ din cadrul barourilor din raza curţilor de apel
- Reprezentanţi ai curţilor de apel/tribunalelor/judecătoriilor, judecători de la secţiile penale/persoanele desemnate
- Reprezentanţi ai parchetelor de pe lângă curţile de apel/tribunale/judecătorii/persoanele desemnate