Constructorul turc Nurol a renunțat la procesul deschis la Curtea de Apel București pentru lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada Transilvania (A3). Astfel, a dispărut ultimul potențial obstacol din calea începerii lucrărilor pe acest lot al A3. Amintim că acesta este primul contract de autostradă câștigat de constructorul bucureștean Construcții Erbașu.
Astfel, firma din Turcia a renunțat la judecată înainte d etermenul oficial anunțat de șeful CNAIR pentru demararea lucrărilor pe acest contract.„Ia act de renunțarea petentei la judecata plângerii formulate”, se arată pe site-ul portal.just.ro.
Pe data de 15 martie vor începe lucrările la proiectarea și execuția secțiunii Suplacu de Barcău – Chiribiș a Autostrăzii Transilvania (A3), informa în ianuarie Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Pentru finalizarea construcției celor 26,35 km antreprenorul român (Construcții Erbașu SA) are la dispoziție 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări)”, mai menționa atunci șeful CNAIR.Contractul în valoare de 884,12 milioane de lei, fără TVA (finanțat prin PT), a fost semnat în luna noiembrie a anului trecut.