Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost dată în judecată de câțiva absolvenți pentru că nu au fost lăsați să intre nevaccinați la ceremonia de absolvie din acest an, relatează stiridecluj.ro. Universitatea a permis accesul la ceremonia din iulie, desfășurată pe BT Arena, numai celor vaccinați, absolvenți si aparținători.
Cei care au dat în judecată UMF Cluj sunt absolvenți de la Facultatea de Medicină Dentară, a precizat, pentru stiridecluj.ro, prof. dr. Simona Rednic, președintele Societății Române de Pneumologie.
Simona Rednic a precizat că peste 90% dintre studenți sunt vaccinați, astfel că situația celor care au dat în judecată universitatea este unul izolat.
Un caz similar a fost înregistrat la Iași, unde Liga Studentilor din Universitatea Al. I. Cuza si cinci studente ale Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași au contestat în instanță decizia universității de medicină și farmacie de a permite participarea la examene doar pe celor care s-au vaccinat, prezintă un test negativ sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Luna trecută, Curtea de Apel Iași a respins, însă, contestația.