În urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă,
În jurul orei 01.00, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii Biroului Rutier Oradea, în timp ce conducea un autoturism. Acesta, fără să oprească la semnale acustice și luminoase ale polițiștilor, și-ar fi continuat deplasarea pe traseul strada Evreilor Deportați – B-dul Decebal, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi lovit un stâlp de susținere a unui panou publicitar de pe B-dul Decebal din municipiul Oradea”, a transmis IPJ Bihor.