Un bărbat și o tânără, dați în urmărire internațională de autoritățile din Austria, au fost prinși de polițiștii bihoreni în apropiere de Oradea. Cei doi au fost condamnați de o instanță austriacă la câte 5 ani de închisoare pentru trafic de migranți. Curtea de Apel Oradea a hotărât ca, până la traducerea mandatului de arestare, cei doi să fie arestați pentru 15 zile.
Potrivit portalului instanțelor, cei doi urmăriți internațional sunt Vlăduț Gabriel Cheregi și Rebeca Romocea. Primul, în vârstă de 26 de ani, este din Oradea, iar fata are 19 ani și este din Diosig. Ambii au fost prinși luni dimineața, în jurul orei 8:40, în localitatea Gepiu, de către
poliţiștii Postului de Poliţie Gepiu, împreună cu colegii de la Secţia nr. 9 de Poliţie Rurală Cefa și cu ofițerii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale Bihor.
”Autoritățile austriece au emis pe numele celor două persoane câte un mandat european de arestare, fiind condamnate, fiecare, la câte 5 ani de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți, pe teritoriul Austriei. Schimbul de date şi informaţii a fost realizat prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Cei doi urmăriți au fost prezentați de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în fața unui judecător al Curții de Apel Oradea, care a emis pe numele lor un mandat de arestare pentru 15 zile, până la depunerea la dosar a traducerii mandatului emis de autoritățile austriece.