Validarea popririlor în cazul executării silite a unor creanţe bugetare sau fiscale, potrivit art. 236 C.pr. fiscală.
În drept, dispoziţiile relevante din Codul de procedură fiscală, aplicabile în prezenta cauză. Astfel, conform art. 236 C.proc.fiscală.: „(1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(4) Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.
(5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare silită, printr-o adresă care se comunică terţului poprit, cu respectarea termenului prevăzut la art. 230 şi cu înştiinţarea debitorului despre înfiinţarea popririi.
(6) Poprirea nu este supusă validării.
(8) Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.
(9) După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat: a) să plătească, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înfiinţării popririi sau de la data la care creanţa devine exigibilă, după caz, organului fiscal suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită; b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de executare silită; c) în cazul înfiinţării popririi asigurătorii, cu excepţia popririi asigurătorii asupra sumelor din conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal suma indicată, în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită. Suma virată reprezintă o garanţie în sensul art. 211 lit. a). (10) În situaţia în care, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, înştiinţează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi”.
De asemenea, conform art. 237 din acelaşi act normativ: „(1) Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi. (2) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere. (3) Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare silită poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod”.
Soluţii: Se recalifică temeiul de drept din 790 C.pr.civ. în art. 237 C.pr.fiscală şi se dispune o soluţie de menţinere a popriri.
În opinia formatorului INM Art. 790 din Codul de procedură civilă reglementează în dreptul comun, în legătură cu executarea silită, procedura validării popririi, norma legală stabilind că ,,Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.
Codul de procedură fiscală, anume Legea nr. 207/2015, prevede la art. 3 alin. (2) că ,,Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori.”.
Or, art. 236 Cod procedură fiscală, reglementând despre executarea silită prin poprire, dispune la alin. (6) că ,,Poprirea nu este supusă validării.”. În continuare, având denumirea marginală Executarea silită a terțului poprit, art. 237 Cod procedură fiscală prevede că ,,(1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi. (2) Judecata se face de urgență și cu precădere. (3) Pe baza
hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare silită poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod.”.
Așadar, în materie fiscală, instituția procesuală specifică este cea a menținerii / desființării popririi în condiții art. 237 din Codul de procedură fiscală, în timp ce validarea popririi, astfel cum este prevăzută de Codul de procedură civilă, este exclusă de legiuitor de manieră expresă prin art. 236 alin. (6) din Codul de procedură fiscală. În mod corespunzător, nu poate interveni o completare a Codului de procedură fiscală cu reglementarea specifică a Codului de procedură civilă referitoare la validarea popririi, din moment ce primul act normativ amintit dispune altfel. În consecință, o cerere de validare a popririi întemeiată pe dispozițiile art. 790 din Codul de procedură civilă, având ca premisă executarea silită a unei creanțe fiscale, este în principiu inadmisibilă, dacă formularea cererii respective constituie voința neîndoielnică a părții creditoare sau a organului de executare silită sub aspectul acțiunii pe care o exercită în fața instanței judecătorești.
Altfel spus, pronunțarea unei soluții de inadmisibilitate este condiționată de lămurirea intenției celui care l-a sesizat pe judecător, astfel încât să se înlăture posibilitatea erorii părții respective în denumirea cererii, câtă vreme art. 152 din Codul de procedură civilă prevede că ,,Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.”. În acest din urmă sens, relevant este și art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia ,,Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă.”.
Pentru soluționarea problemei de drept de față o sursă de inspirație o constituie și decizia nr. 19/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii (ÎCCJ – RIL), referitoare la o problemă de drept suficient de asemănătoare, decizie în ale cărei considerente au fost reținut și următoarele aspecte relevante în acest caz: ,,(…) în viziunea codului [Codul de procedură civilă, n.n.], judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din Codul de procedură civilă] şi fiind, astfel, de strictă aplicare. (…) În măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată iniţial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă.(…)”.
Astfel, în mod echivalent soluției din decizia ÎCCJ – RIL nr. 19/2016, atunci când cererea formulată de organul de executare silită sau partea interesată nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice acțiunea ca fiind exercitată în mod real potrivit art. 237 din Codul de procedură fiscală sau atunci când partea respectivă insistă în denumirea dată iniţial cererii respective (validarea popririi), aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă. Anterior însă, în acord cu art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă.
În concluzie, soluția pe care o propunem este în sensul celor arătate anterior, anume că:
O cerere denumită formal ca fiind de «validare a popririi», pentru recuperarea unei creanțe fiscale ce este supusă procedurii de executare silită, nu va fi respinsă abinitio ca inadmisibilă, dacă, prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească o poate califica în acord cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, iar organul de executare silită sau partea interesată nu insistă în denumirea dată inițial cererii respective.
În unanimitate, participanţii au fost de acord cu opinia formatorului INM. Totodată, problema de drept va fi transmisă şi către întâlnirea echivalentă în materia dreptului civil şi a dreptului procesual civil.
