Puștiul din Cociuba Mare a ajuns „boss” la FCSB » Adrian Șut și-a spus povestea la GSP.<Primii bani din fotbal i-am trimis acasă la familie, știam câte sacrificii au făcut. Când aveam vreo posibilitate, îmi luam ghete. Când eram mic, îmi doream să-mi permit să-mi iau ghetele lui Neymar sau Busquets ori Iniesta. Mă uitam la ceea ce aveau ei, dar eu nu sunt genul să cheltui mulți ban… viața de fotbalist e scurtă, trebuie să te gândești la viitor, nu poți cheltui tot ceea ce câștigi. Când eram mic, ai mei erau o familie modestă, nu una care să dea cu banii. Nici nu aveam banii să ne permite orice. Fiind o familie modestă, am crescut și eu ca un om modest.>, spune mijlocașul FCSB.
La 24 de ani, este pe un trend ascendent. Băiatul simplu de la țară a ajuns unul dintre titularii roș-albaștrilor, poartă și banderola de căpitan, este unul dintre cei care bat la porțile naționalei. Bonus: nu este unul dintre „clienții” lui Gigi Becali, bihoreanul neintrând în colimatorul patronului.
Este o plăcere să descoperi un fotbalist român cu calitățile sportive și umane ale lui Adrian. Minutele s-au scurs rapid, iar interviul care a durat ceva mai mult de o repriză de fotbal a relevat un bărbat puternic, asumat (că tot e un termen la modă), conștient de ceea ce vrea de la viață, care și-a clădit prezentul luminos de acum pe durerea și chinul emoțional al copilăriei.
Este teribil să pleci de acasă la 11 ani, singur printre străini la un internat, cu alți 9-10 țânci care și ei suspină după mama. Adrian Șut a povestit într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor ce l-a determinat să se maturizeze forțat, cât de mult l-a ajutat suferința, cum i-a modelat personalitatea, ajungând acum un bărbat echilibrat, cumpătat, fără vicii și fițe, fidel, urmându-și visul de când bătea mingea pe maidanul satului natal.
Cum a fost copilăria ta?
– Am început la mine, la sat, în comuna Cociuba Mare, în Bihor. La echipa satului. Eram foarte mic. Țin minte că aveam un meci, în care adversarii ne conduceau și ei m-au lăsat pe mine să dau gol! Cred că aveam vreo 10 ani, pe-acolo. Ceilalți erau mai mari, pe mine mă băga pe parcurs, eram mic și la fizic, și la vârstă, Mă aruncau în atac, eram mic și alergam. Mă lăsau să mai dau gol!
– Ce-ți mai aduci aminte din acei ani?
– Am plecat de la 11 ani de acasă, a trebuit să mă maturizez forțat. Am plecat la academia celor de la Liberty Salonta, în Bihor. Cred că eram cel mai mic din internat. Nu-mi plăcea, iar la un moment dat am zis că plec acasă. Eram clasa a V-a, ai mei mă lăsaseră acolo. Am luat un microbuz și m-am dus acasă. Ai mei s-au trezit cu mine.
