În urma întâlnirii procurorilor șefi în materia dreptului procesual penal—parte general s-a acut în vedere verificarea măsurilor asiguratorii.
Verificare de către instanță de judecată sau de către judecătorul de cameră preliminară după expirarea termenului prevăzut de art. 250^2 Cod procedură penală; posibilitatea dispunerii, din nou, a măsurilor asigurătorii, în ipoteza în care s-a constatat că acestea au încetat de drept ca urmare a expirării acestui termen; punctul de vedere al parchetelor fiind acela termenul prevăzut de art. 250^2 C.p.pen. nu poate fi decât unul de recomandare, astfel încât măsura asiguratorie poate fi menţinută şi după depăşirea termenului.
În opinia INM posibilitatea luării din nou a unei măsuri asigurătorii, după ce se
constată încetarea de drept ar constitui un procedeu nelegal.
Admițând că expirarea termenului atrage încetarea de drept a măsurii, luarea ei din nou, pentru aceleași temeiuri de fapt, lipsește de orice semnificație dispoziția legală care prevede un atare termen și care obligă organul judiciar să procedeze numai în interiorul
lui la menținerea măsurii. Participanții la Întâlnire au exprimat, în majoritate, opinia că termenul este unul de recomandare, așadar că măsura nu încetează de drept dacă, înainte de
împlinirea termenului, organul judiciar nu a dispus menținerea ei.
Art 250^2: În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.”
