Titlul problemei de drept: Incidența etapei verificării și a regularizării cererii de chemare în judecată în ipoteza în care obiectul acestora este validarea popririi.
- Materia: civil
- Subcategoria: executare silită
- Obiect ECRIS: validare poprire
- Acte normative incidente: art. 200 C. proc. civ., art. 121 din Legea nr. 76/2012
- Cuvinte cheie: regularizare, validare poprire.
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Art. 121 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că, dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea cererii şi regularizarea acesteia nu se aplică în cazul incidentelor procedurale şi nici în procedurile speciale care nu sunt compatibile cu aceste dispoziţii.
Incidentele procedurale (de pildă, recuzarea, abținerea, conflictul de competență etc.) sunt distincte de incidentele din cursul executării silite reprezentate de contestația la executare, validarea de poprire, întoarcerea de executare și altele asemenea, acestea din urmă constituind veritabile cereri în justiție în accepțiunea art. 30 C. proc. civ. De asemenea, din moment ce prin Legea nr. 138/2014 a fost introdus art. 121 în Legea nr. 76/2012 și, totodată, s-a modificat art. 717 alin. (1) [fostul art. 716 alin. (1)] în sensul că dispozițiile art. 200 nu sunt aplicabile contestației la executare rezultă că aceasta nu este considerată incident procedural în accepțiunea legii, căci dacă contestația la executare ar fi fost apreciată drept incident procedural ar fi fost suficientă exclusiv reglementarea art. 121 pentru a exclude această cerere de la incidența regularizării.
De regulă, în ceea ce priveşte incompatibilitatea procedurilor speciale cu dispoziţiile art. 200 C. proc. civ., aceasta rezultă din faptul prevederii în norma specială a unui termen de soluţionare a cererii mai mic de 10 zile [spre exemplu, cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanţă, potrivit art. 666 alin. (2) C.proc. civ.; cererea pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă într-un termen ce nu poate depăşi 72 de ore de la depunerea cererii, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie].
Incompatibilitatea acestor proceduri speciale cu dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. decurge din faptul stabilirii prin lege a unui termen de soluţionare mai mic decât cel pe care-l presupune cu necesitate regularizarea, termenul de 10 zile indicat de art. 200 alin. (3) C. proc. civ. neputând fi scurtat de judecător (termen legal, ca atare fix, si pentru care legea nu prevede posibilitatea modificării de către judecător). Prin urmare, acesta este criteriul de evaluare a incompatibilității menționate, iar nu simplul caracter urgent al procedurii de soluționare.
În privința cererii de validare a popririi nu există prevedere derogatorie sau incompatibilitate în sensul art. 121 din Legea nr. 76/2012.
Totodată, legiuitorul a derogat de la aplicarea art. 200 C. proc. civ. numai în privința contestației la executare [art. 717 alin. (1) C. proc. civ.], a contrario, cererea de validare a popririi este supusă aplicării acestui text legal.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că cererea de validare a popririi este supusă etapei verificării și regularizării în condițiile art. 200 C. proc. civ.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.
