Conform dr. Ligia Burtă, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea, în prezent este deficitar stocul de sânge din grupele AB pozitiv și AB negativ, astfel că viaţa unor pacienţi care au nevoie urgentă de transfuzii poate fi în pericol.În spitalele din România sunt bolnavi care aşteapta chiar şi câteva zile pentru a primi sângele, fără de care nu se poate efectua o intervenţie chirurgicală, nu se poate iniţia tratamentul cu citostatice
„Suntem în imposibilitatea onorării comenzilor pentru pacienții internați, în special din secția cardio-vasculară a Spitalului Județean de Urgență din Oradea. Îi așteptăm pe orădeni să ne ajute să salvăm vieți”, a spus dr. Ligia Burtă.
Potrivit acesteia, stocul de sânge din grupele AB pozitiv și negative este deficitar nu doar la Oradea, ci și la nivel național. Sângele donat de persoane sănătoase este de un real folos pentru persoanele aflate în suferinţă, producând o ameliorare a stării de sănătate sau, după caz, vindecare.
. Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea se află pe strada Louis Pasteur, nr. 20 și este deschis în fiecare zi de lucru (luni – vineri) între orele 07:30 – 13:30.