Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au anunțat reținerea, în cursul zilei de duminică, a vicepreședintelui Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, Niculae Bădălău. Acesta este acuzat de dare de mită și trafic de influență, precizează DNA. În același dosar a fost reținut și reprezentantul unei firme, sub acuzația de complicitate la dare de mită.
Potrivit datelor din ordonanța de reținere, procurorii au probe potrivit cărora pe 9 august 2022 și 19 noiembrie 2022, Niculae Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract de 7 milioane de lei, privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă din localitate, unei firme administrate de o rudă a vicepreședintelui Autorității de Audit.
Bădălău ar fi lăsat ”să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă”, arată DNA.
”În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind ”Înființare rețea de alimentare cu apă …”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme”, au precizat procurorii anticorupție.
În același context, pe 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului că-i dă 7% din valoarea de aproape 5 milioane de lei a contractului menționat, dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă. Câteva zile mai târziu, pe 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, oficialul Curții de Conturi i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.
”În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte”, au detaliat anchetatorii.
Luni, atât Niculae Bădălău, cât și cel considerat complicele său urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.