Primarul de Marghita îl atenționează public pe viceprimarul Demian Zsolt că datorează bani și timp municipalității pentru implicare, pentru dezvoltare.
Primarul spune că vicele datorează 27.000 lei municipalității după ce a fost singurul care nu a avut leafa redusă cu 10 %, după ce primarul a făcut reduceri de personal și a scăzut cu acest procent salariile angajaților în ianuarie 2021. Viceprimarul susține că a folosit banii pentru susținerea „activităților și organizațiilor sportive și culturale, respectiv, caritative”, cărora Primăria Marghita nu le-a alocat fonduri. Primarul spune că vicele datorează timp fiindcă stă în medie ceva peste 3 ore în Primărie pe baza unei monitorizări făcute pe parcursul a 14 luni, în 2021 și în 2022, Discuția apare după ce primarul a anunțat că renunță la demersul de a reduce salariile angajaților cu 10% după ce la inițiativa viceprimarului consiliul local a votat mărirea salariilor cu 10%. În statisticile CJ Bihor , Marghita alocă 65, 49% din din taxe și impozite pentru salariile angajaților și nici nu are numărul necesar de locuitori pentru a fi municipiu, deci nici pentru retribuții conforme acestui statut. Acum primarul spune însă că a renunțat la demersul de a scădea salariile:
“Conform legii am pus în aplcare hotărârea de Consiliu local și am semnat dispozițiile de creștere a salariilor cu 10% .În această dispută bugetară pe principii economice dintre mine și consilierii locali, dintre mine și domnul viceprimar se află oamenii care nu merită să se afle, și anume angajații Primăriei. Așadar cresc salariile pentru angajații Primăriei, care în ianuarie 2021 au fost restructurați cu 21 de persoane, și fiindcă cei care au rămas lucrează foarte mult, sunt profesioniști și pe ei mă bazez ca să dezvoltăm acest oraș. Ei nu merită să fie expuși în această dispută pe principii bugetare și am luat decizia să nu mai promovez acel proiect de hotărâre de scădere a salariilor. Dar vrea să-i aduc aminte domnului viceprimar că în continuare datorează municipalității 27.000 lei și că am luat decizia că odată ce angajații primărei nu-l identifică pe domnul viceprimar în birou să-l monitorizez prin camerele poziționate în căile de acces ale instituției. Făcând o monitorizare pe 6 luni de zile am ajuns la concluzia că în 2021 domnul viceprimar petrece timp în primăriei aproximativ 3 ore și 14 minute pe zi. În 2022 l-am monitorizat 8 luni de zile și concluzia e că a petrecut 3 ore și 41 de minute/zi, din care media petrecută la țigară e de 24 minute/zi”, a spus primarul Marghitei.
Argumentele primarului când s-a opus creșterii salariilor au fost că “Din 2021, peste 50% din buget sunt bani pentru investiţii. Şi tot atunci s-a decis reducerea numărului de personal cu 29% şi a coeficientului de salarizare din instituţie cu 10%…În prezent, un şef de serviciu are un venit brut de circa 10.400 lei”, explica primarul Marghite Marcel Sas-Adăscăliții, arătând că o revenire la salariile anterioare nu ar fi oportună la acest moment, deoarece ar provoca o gaură în bugetul local de peste 144.000 euro pe an, bani care acum sunt alocaţi pentru proiecte de investiţii.