Societatea de avocați „DOSEANU&ASOCIAȚII” a câștigat definitiv la Curtea de Apel Cluj un proces important având ca obiect un caz de malpraxis cu consecinţe deosebit de grave.
Dosarul penal soluţionat de instanţă l-a avut în vizor pe medicul Bogdan Nicolae, fostul şef al Secţiei de Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, acuzat de malpraxis şi judecat pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Practic, medicul a nu a dispus efectuarea unui examen imagistic cu ocazia externării din spital a pacientului Chiorean Alexandru, care fusese victima unui accident rutier. Asta, deşi analizele şi situaţia clinică a acestuia impuneau acest fapt conform uzanţelor medicale. Mai mult, medicul nu a prescris tratament anticoagulant la externarea victimei, deşi acesta se impunea. Urmarea imediată a faptei săvârşite de către Bogdan Nicolae a constat în decesul victimei Chiorean Alexandru, deces survenit la patru zile de la externarea din Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
După opt ani de la comiterea faptei, medicul a fost condamnat, iniţial, de către Judecătoria Zalău, ulterior de către Curtea de Apel Cluj, la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării şi supraveghere pe timp de patru ani, de asemenea şi interzicerea unor drepturi civile.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, au fost acordate daune materiale în cuantum de 51.012,24 lei, respectiv 120.000 euro daune morale, câte 40.000 euro fiecărei părți civile. De asemenea, au fost acordate la fiecare dintre aceste sume dobânzile legale penalizatoare de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății integrale a sumelor datorate.
În cadrul acestui dosar au format echipă avocații Doseanu Răzvan, Țenț Ioana, Kogler Ingrid şi Buta Cosmin.
După o muncă asiduă întinsă pe o durată de opt ani, prin muncă și profesionalism, Societatea de avocați „DOSEANU&ASOCIAȚII” a înclinat balanța în favoarea dreptăţii.