<Cu fiecare bătaie a inimii mele, recunosc că azi, pe 16 Martie la ora 16 sunt 12 ani de la momentul în care mi s-a oferit o nouă șansă la viață. Nu pot exprima în cuvinte cât de profundă este recunoștința mea pentru fiecare persoană care a fost alături de mine în această călătorie. Cu rugăciunile lor și cu sprijinul lor necondiționat, mi-au oferit lumina și puterea să merg mai departe, chiar și în cele mai întunecate momente. În acești 12 ani, am învățat că viața este un dar neprețuit, iar fiecare clipă trebuie trăită cu conștiența că timpul este scurt și că iubirea și pacea interioară sunt cele mai mari bogății pe care le putem avea. Mulțumesc din inimă lui Dumnezeu pentru fiecare răsărit de soare pe care mi l-a dăruit, pentru fiecare zâmbet și fiecare lacrimă care mi-au adus înțelepciune și creștere spirituală. Cu adâncă recunoștință și într-o contemplare profundă, privesc înapoi la această călătorie plină de învățăminte și binecuvântări, marcând acest moment cu un sentiment de gratitudine ce atinge straturi adânci ale ființei mele>, și-a amintit Florin Boc.
S-a născut în Beiuș în 1977. e căpitanul Căpitanul echipei Invictus România, Düsseldorf 2023. Camarazii lui apreciază că plutonierul adjutant Florin Boc este unul dintre cei mai buni subofițeri de auto din rândurile acestor specialiști din Armata României. Așadar, Florin Boc se regăsește în selecta galerie a acestor reprezentanți ai armei tehnice din Divizia 4 Infanterie „Gemina”. Și-a început cariera ca mecanic-conductor transportor amfibiu blindat, a rămas o lungă perioadă alături de mașinile de luptă ale infanteriei, la această dată fiind încadrat ca subofițer de stat major. O treime din parcursul profesional l-a petrecut departe de casă. Și nu ne referim aici la etapele de instrucție în diferite poligoane și cazărmi din țară. Acelea nu se mai numără. O bună parte a experienței profesionale ale lui Florin Boc a fost acumulată în cele cinci misiuni internaționale pe care le-a executat în Kosovo și Afganistan. În 2011, aflat în Afganistan cu Batalionu 812 Infanterie Șoimii Carpaților când a început să se simtă rău și a fost evacuat de urgență în Germania. Diagnostic: leucemie, este incadrat în gradul 2 de invaliditate .Plt Adj (rtr) Florin Boc este Căpitanul echipei Invictus România, Düsseldorf 2023. Acolo a concurat la trei probe.Pentru căpitanul României, această competiție a însemnat și reîntâlnirea cu oamenii pe care i-a cunoscut în momentee dificile petrecute într-un spital din Germania atunci când a aflat diagnosticul care i-a schimbat viața.