Un alt episod din seria specială „Aproximativ discuții”, cu Gojira, realizată în colaborare cu ”Ordinul Arhitecților” din Bihor, îl are ca invitat pe Dacian Palladi.În cadrul show-ului se discută despre: Apariția masoneriei în România, Masoneria în comunism, Crezul Masoneriei, Cum sunt confundați masonii cu illuminati, precum și alte subiecte captivante.
Discuțiile au avut loc în Templul Masoneriei, care, așa cum remarcă Gojira, e destinație turistică, ceea ce pare a fi o anomalie.Dacian Palladi a explicat că acest fapt e o anomalie doar în mentalul colectiv și că totul s-a întâmplat din perspectivă pur pragmatică fiind atrase fonduri pentru reabilitarea imobilului în acest scop. <Dacă vrei să înnobilăm această perspectivă, dei nici nu e cazul și nici nu știu dacă e adevărat, pot să spun că Traian Moșoiu, eliberatorul Oradiei, a fost mason, iar statuia sa se află peste drum. E una dintre personalitățile care a pus masonii și masoneria în istoria locală>, spune Dacian Palladi, care a explicat că vorbește din perspectiva membrului care a <fost inițiat în masoneria românească regulată în 1998. Și am activat cu o pauză de doi ani jumate-trei, încontinuu , de atunci… Masoneria regular funcționează după principiile diplomației… Valoarea muncii masonice intră în lanțul universal doar când alte puteri masonice mă recunosc>.
Absolvent de Drept, Dacian Palladi a fost în perioada 1991 – 1992 cel mai tânăr procuror din România. A preferat să treacă în domeniul consultanței în afaceri, dar a fost și asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității Oradea, apoi director al Fondului Proprietății de Stat, organism care se ocupă de privatizările din Bihor. A fost profesor colaborator al Universității Emanuel din Oradea. Nu în ultimul rând, Dacian Palladi este singurul bihorean care și-a asumat public apartenența la Masonerie.
De la 1 noiembrie 2022, este consilierul personal al doamnei Antonia Nica, viceprimar ales al Municipiului Oradea.
Palladi a ocupat funcția de City manager al primăriei Oradea între 2016 – 2019.
Persoană publică, pasionat de dezvoltare personală, de ceva vreme se exprimă și în scris pe blogul său www.dacianpalladi.com.