Un băiat, o chitară și multă sensibilitate. Zodier, pe scenă, programatorul Eduard Bondar a găsit drumul spre inima celor care îi ascultă melodiile la doar 23 de ani. O dată ce îi asculți muzica, indiferent că ai 10, 20 sau 50 de ani, revii obsesiv încă o dată și încă odată în lumea pe note și versuri a tânărului născut în Salonta și a cărui muzică a invadat toate cinematografele din țară.
A debutat în forța, cu ajutorul lui Denis de la The Motans, chiar pe coloana sonoră a filmului Mirculică al vloggerului și comediantului Mircea Bravo. Chiar dacă îi trimisese piese mai demult lui Denis, Eduard Bondar a aflat doar cu puțin timp înainte de lansarea filmului ce i se întâmplă. A fost extrem de fericit să aibă confirmarea că face bine ce face. „Mi-a bătut inima rău, am respirat greu următoarele secunde„, a explicat tânărul salontan ce i s-a întâmplat după ce a aflat, practic, vestea lansării sale oficiale. „ Eduard Bondar, Zodier, tocmai fiindcă nu îi plac zodiile, a absolvit Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale a Universității Politehnica Timișoara, iar mulți trecători au avut privilegiul să-l asculte pe marea scenă a străzilor Timișoarei. Din această perspectivă, a cântăreților stradali, Timișoara chiar e un oraș binecuvântat unde pe soare, ploaie sau ninsoare poți asculta voci cu totul remarcabile. A cântat și salontanul în speranța că va aduce puțină lumină pe fețele trecătorilor. Tânărul a mărturisit că drumul său în muzică a pornit fără o destinație clară, la 10 ani, “fredonam, cântam în joacă mai mult. Apoi am primit prima chitară și am început să cânt și mai mult…Nici acum nu cânt bine, dar eu mă simțeam fericit“, spune modest Zodier, Eduard Bondar. De-altfel, Eduard Bondar are aceeași raportare la muzică ca și unul dintre cei care spune că l-au influențat: Ed Sheeran, alături de Eric Clapton, Post Malone și evident The Motans.
Zodier și-a făcut debutul cu single-ul “Albastru Răsărit”, piesa ce a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului „Mirciulică”, și care a ajuns în toate cinematografele din țară. ).„Albastru Răsărit” este una dintre primele mele piese, scrise cu și pentru inima mea. A pornit dintr-o amintire a unor nopți lungi, frumoase, și a unei iubiri scurte. Răsăritul a fost momentul în care am realizat ce a fost, ce urmează și ce aș vrea să mai fie. Am încercat să-l descriu așa cum n-a mai făcut-o nimeni, sincer, real și simplu: albastru. Mă bucur că piesa a “răsărit” acum pentru oricine o să o asculte”, a mărturisit artistul pentru protv.ro. „Albastru Răsărit” poate fi ascultat aici:
https://www.youtube.com/watch?v=sXF2WEUMJFE
Întrebat dacă se consideră un tânăr muncitor, Eduard Bondar spune că termenul trebuie reconfigurat pentru a exprima ceea ce crede el că înseamnă a munci. „Eu spun că muncesc acolo unde se află atenția mea, nici nu mișc mâna, mă gândesc cum trebuie să fie în mintea mea.. Dacă stai mult cu focusul pe ceva, te poate consuma…„
Eduard Bondar a fost invitat de Denis de a The Motans la o serie de sesiuni, unde a lucrat alături de producători titrați precum Marci & Sebi (INNA, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes), Alex Turcu (Carla’s Dreams, Irina Rimes, Alina Eremia) și Damian Rusu (The Motans, Irina Rimes, Damian Drăghici, Connect-R).Acum a postat o nouă înregistrare: „Dincolo de nori„