Otto’s World este o aplicație web destinată copiilor cu vârste între 8 și 12 ani, oferind educație financiară și de securitate pe internet.
O echipă de studenți orădeni a fost distinsă recent la Cluj cu Premiul Special al Asociaţiei “Descoperă-ţi pasiunea în IT” pentru aplicația Otto’s World este o aplicație web destinată copiilor cu vârste între 8 și 12 ani, oferind educație financiară și de securitate pe internet.
Cea de-a X-a ediție a Academiei „Descoperă-ți Pasiunea în IT (DpIT) a reunit în acest an 120 liceeni şi studenţi participanţi din toată ţara care și-au petrecut o jumătate de an la dezvoltarea a 20 de idei revoluționare, menite să facă lumea mai sigură, mai eficientă și mai inteligentă. Cele mai bune dintre aplicații au fost premiate joi, 7 noiembrie 2024, la finalul expoziției găzduite de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca.Echipa de studenţi orădeni Otto’s World a fost mentorată de Bran Daniel de la GlobalLogic România și este alcătuită din Cozariuc Florin-Vicențiu, Mocanu Daiana-Bianca, Mondek Marka-Vierka, Nemcea Cristina-Andreea, Paul Roxana-Andreea, Prială Emil şi Tecsi-Murgui Renata-Natalia.
Premiul I, în valoare de 4.200 lei, a fost câștigat de echipa clujeană Orbis alcătuită din Bărbat Matei, Bojor Timeea-Domniţa, Ceclan Tudor-Lucas, Drânda Ioana-Daiana, Kelemen Szilárd-István şi Vîrlan-Blaj David, mentorată de Motogna Victor şi Virciu Cristian de la Wolfpack Digital. Orbis este o aplicație care ne face mai conștienți cu privire la amprenta personală de carbon. Utilizând date satelitare, aceasta oferă provocări ecologice personalizate, creând o planetă virtuală dinamică ce evoluează în funcție de acțiunile sustenabile ale utilizatorului.Premiul II, în valoare de 3.100 lei, a fost obținut de echipa clujeană Remend, formată din Andreica Maria Elena, Jugastru Bogdan, Moldovan Alesia, Pătrășcanu Theodor Alexandru şi Teodorescu Tudor-Ştefan, mentorată de Bajenaru Sorin Ionuţ de la Bosch România. Remend este o soluție completă care sprijină persoanele cu dizabilități motorii, furnizând un set de tehnologii avansate care facilitează accesul la mobilitate și independență. Modul unic de control al hardware-ului, asigură o interacțiune personalizată pentru fiecare utilizator, această tehnologie permiţând control ocular, oferind astfel o soluție adaptabilă pentru nevoile individuale.Premiul III, în valoare de 3.000 lei, a revenit echipei braşovene NutriCheck formată din Alexa Irina-Maria, Borcea Victoria-Elena, Cazacu Christian-Matei, Grozea Alexandru-Nicolae, Preotu David Mihai şi Simedrea Alexandru, mentorată de Ghinea Alin şi Hrihoreanu Radu de la Kronsoft Development. NutriCheck este o aplicaţie carecombină tot ce ai nevoie pentru o nutriție echilibrată și un stil de viață sănătos.