Obsesia Primăriei Oradea pentru betoane oriunde a mai rămas un spațiu verde sau un teren de sport face noi victime. Tăvălugul asfaltărilor a ajuns și pe strada George Enescu. Cititorii bihorjust.ro ne solicită sprijinul pentru a opri asfaltarea grădinii din jurul blocului de la nr. 19. În numele lor ne-a scris domnul Dan Crivoi: Asfaltarea grădinilor, tăierea arborilor, distrugerea naturii, au ca efect îmbolnăvirea oamenilor.Cine a urmărit Joi 9 martie a.c. documentarul difuzat de TVR 1 ”Epidemia de Pandemii”, a priceput mecanismul biologic care conduce la aceste efecte dezastruoase, atunci când nu respectăm natura.
Nu e o noutate. Știm că aerul e mai curat unde trăiește vegetație. Vegetația absoarbe particule dăunătoare, iar prezența ei, vara reduce căldura. Studiile arată că și un singur copac are puterea de a menține mai joasă, vara,temperatura din preajmă și a face aerul mai respirabil în perioade de caniculă.
În orașe, ne străduim să alternăm zonele construite cu parcele verzi. Până și comuniștii știau asta. Tocmai de aceea au proiectat spații verzi pe lângă blocuri.
Așa e și blocul meu. Orgoliul bate însă Rațiunea ! Primăriei i s-a cășunat într-atât, încât e gata să sacrifice oaza de verde din curtea blocului, pentru a o transforma în parcare. Locuiesc la bloc, în strada George Enescu nr 19. În spate, blocul are o curte
interioară verde, unde avem o grădină. Așa a fost proiectat, de pe vremea comuniștilor. Primăria vrea acum să ne asfalteze curtea interioară și grădina. Am crescut la umbra cireșului din curte. Cireșul acesta a ținut umbră la multe generații de copii ! Și își face bine treaba și cu roadele, cireșe dulci ale copilăriei. Am sădit în grădina din spatele blocului bulbi de ghiocei, de zambile, de narcise, de lalele și de crini, iar acum succesiunea înfloririlor ne înveselește sufletele.
Am îngrijit trandafirii moșteniți de la cel ce i-a plantat înaintea noastră.Am descoperit o viță de vie crescută sălbatică, într-un colț al curții. Am sprijinit-o și îngrijit-o. De anul următor, ne dă struguri. Am adus frăguțe – floricele albe ne îmbucură inima iar pe urmă, boabele aromate ne încântă simțurile.
Am întors brazda, am înființat răsadnițe, am pus ghivece și gărduțuri să protejăm florile.
E martie acum. Primăvara bate, timid, la ușă. Trandafirii au scos deja frunzulițe crude. În alte primăveri ieșeam afară ”să râdem la soare”, să ne bucurăm deprimele raze călduțe, să lucrăm în grădină.
Dar anul acesta, grădina noastră va fi ucisă.
De zeloții Primăriei.
Primăria a hotărât să asfalteze grădinița și curtea noastră interioară. Grădina noastră nu a făcut rău nimănui. A făcut doar bine.
Distrugerea ei nu are nici o noimă. Nimeni nu a cerut locuri de parcare în curte.
Nimeni nu are nevoie de asfaltul ce urmează să ucidă natura. Să încingă aerul.
Să ne sufoce.
Mă aplec cu drag peste frunzulițele încă gingașe. Poate este ultima oară când le
mângâi.
Rămâneți cu bine, iubitele mele !
Vă ud, acum, cu lacrimile mele.
Îmi vine în minte imaginea naziștilor, cum dădeau foc cărților pe care le
îngrămădiseră pe asfalt. Nori grei de fum înecăcios. Aerul greu respirabil.
Totul trebuie să fie asfalt. Totul trebuie să fie amorf. Fără identitate, fără suflet.
Aici nu trebuie să trăiască oameni, ci roboți obedienți. Roboții nu știu să
suspine, să se bucure de flori și, cel mai important, nu știu să se împotrivească.
Oarba ordine uniformă a roboților !
În timp ce noi, oamenii încă umani, suntem împinși să migrăm către locuri în
care putem simți și trăi ca OAMENI.
Iar cei care nu mai pot migra fizic, se refugiază cu mintea în locuri mai
prietenoase. Și își udă cu lacrimi de suferință, florile din ghivecele rămase,
mutate pe pervaze.
Cu tristețe,
Dan Crivoi
Un simplu cetățean de mâna a doua, în propria țară, în propriul oraș
