Un grup de 15 cetățeni străini care încerca să treacă granița, a fost oprit de către polițiștii bihoreni la Parhida. Migranții sunt originari din Siria, Turcia și Irak și încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
”În data de 30.01.2021, în jurul orei 17.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, în cooperare cu un echipaj al Secției 3 Poliție Rurală Biharia, au depistat în localitatea Parhida, la aproximativ 500 m față de linia de frontieră, cincisprezece cetățeni străini care se deplasau, pe jos, pe câmp, spre linia de frontieră”, se arată în comunicatul transmis de către Poliția de Frontieră Română.
Grupul era format din 14 adulți cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani, și un minor de 11 ani. Din declarațiile migranților rezultă că aceștia intenționau să treacă frontieră de stat pentru a ajunge în vestul Europei.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
