Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea face un apel către toți bihorenii să doneze sânge, în special cei care au Rh negativ, indiferent de grupa sanguină (O, A, B sau AB), stocurile fiind complet epuizate în acest moment, iar viețile pacienților care au nevoie de transfuzii urgente sunt puse în pericol.
Toate persoanele cu vârsta între 18 și 60 de ani, care sunt sănătoase și îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru donarea de sânge, sunt încurajate să se prezinte la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea.
Așadar, nu ezitați să ajutați dacă puteți sau să încurajați persoanele eligibile să facă acest lucru.De la 1 ianuarie 2024, Guvernul Ciolacu a crescut valoarea tichetelor pentru donatorii de sânge de patru ori, de la 67 de lei la 280 de lei.