Viitorii arhitecți au ocupat trotuarul străzii Universității, își propun să schimbe radical imaginea campusului central al Universității din Oradea și au primit „botezul” meseriei lor.
Cea de a doua ediție a „Universității de vară”, organizată de Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea, și-a încheiat cursurile vineri, 21 iulie 2023, printr-o serie de evenimente inedite.
Rezultatele „Laboratorului de idei”, în cadrul căruia studenți și profesori din toată țara au căutat împreună soluții pentru reabilitarea campusului central al Universității din Oradea, au fost expuse pe gardul instituției de învățământ superior, din strada Universității. Inițiatorul și sufletul „Universității de vară” a viitorilor arhitecți, conf. dr. arh. Szabolcs Guttman a explicat că, prin acest demers, a dorit să aducă sub ochii tuturor orădenilor ideile studenților, idei care își propun să deschidă campusul și să îl facă un loc atractiv, în egală măsură, pentru turiști și pentru locuitorii acestui oraș. „Ne dorim ca acest campus să fie și locul spre care să vină centrul. Ansamblul art nouveau cu totul și cu totul inedit, este ca un cuib de gânduri bune pentru viitor”, a spus conf. dr. arh. Szabolcs Guttman, care nu a uitat să facă o reverență către memoria arhitecților Vágó, cei cărora Oradea le datorează ansamblul de clădiri monument.
Urmând tema propusă, echipele de studenți au venit cu idei foarte curajoase cum ar fi: blocarea traficului pe strada Universității, în scopul accesibilizării ei pentru pietoni, lărgirea spațiilor verzi, crearea de coridoare urbane și deschiderea campusului spre noul centru cultural, ce urmează a fi construit dincolo de pârâul Peța.
Coordonator al unei echipe de studenți, asist. drd. arh. Constantin Bungău a prezentat și el soluții pentru eliminarea locurilor de parcare de pe strada Universității, realizarea de alei și piste velo. „Ne-am propus să deschidem campusul spre oraș, prin realizarea unor zone de tranzit, de socializare și întâlnire”, a spus asist. drd. arh. Constantin Bungău, adăugând că „toate aceste idei trebuie luate ca niște propuneri, concepte de arhitectură care, la un moment dat, pot deveni realizabile”.
Decana Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură, prof. univ. dr. ing. habil. Marcela Prada, le-a mulțumit celor 55 de studenți, veniți din toată țara și din Republica Moldova, pentru entuziasmul cu care s-au aplecat asupra temei reconfigurării campusului orădean. „Da, într-adevăr, viziunea fraților Vágó respiră în acest campus și ne educă, în spiritul frumosului, pentru arhitectură”, a spus prof. univ. dr. ing. habil. Marcela Prada, adăugând că este „foarte curioasă să vadă impactul propunerilor făcute de studenți”.