Formațiunea se revendică ca find singura conservatoare din România și sunt afliliați la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.
Filiala din Bihor a Partidului Alternativa Dreaptă se va lansa duminică, 23 iulie 2023, începând cu ora 10:30, la Hotel MAXIM din Oradea.Președintele Ciprian Tomele dorește să familiarizeze publicul cu valorile și principiile pe care dorește să le promoveze. La eveniment va fi prezentă și Adela Mîrza, președintele Alternativa Dreaptă, proaspăt întoarsă de la întâlnirea cu premierul Italiei, Giorgia Meloni. <Această colaborare cu lideri de frunte din Europa ne oferă o perspectivă internațională și aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea și promovarea valorilor conservatoare în România>, se arată într-un comunicat de presă.
Licențiată în domeniul studiilor europene, a urmat și studii de drept. Este căsătorită, 2 copii, locuiește în Cluj-Napoca. Este de profesie expert în Studii Europene, dar lucrează în Marketing, PR, Comunicare. Este implicată în politică din 2012 și a participat la fondarea a trei partide de la firul ierbii: Noua Republică, M10 și Alternativa Dreaptă. În prezent este Președintele Partidului Alternativa Dreaptă, cel mai generos proiect de dreapta născut în România după ’89. Este o conservatoare convinsă care nu renunță la principii de dragul politicii ci face politică pentru principii (conservatoare, evident). Își dorește ca într-o bună zi, Alternativa Dreaptă să ajungă să fie majoritar în Parlamentul României, să guverneze și să aibă reprezentanți competenți în Parlamentul European și în structurile internaționale din care România face parte.
“Voi face politică și voi continua să cred până când nu voi mai avea în cine și în ce. Credința îmi definește mie viața: credința în Dumnezeu, în semenii mei, în bunătatea umană, în valorile de dreapta, creștine, în capitalism, piață liberă, libertate individuală, stat minimal, singurele valori care pot aduce bunăstare și libertate omului. Nu urăsc pe nimeni și nimic în lumea asta în afară de socialism cu toate anomaliile și mutațiile lui: bolșevismul, comunismul, marxismul și mai nou neomarxismul, adevărate plăgi pe fața și sufletul omenirii, care au făcut și fac în continuare victime și care au suprimat individul până la exterminare. Îmi voi dedica viața pentru a lupta împotriva acestor anomalii căci pentru un conservator nu există daruri divine și drepturi mai de preț decât: VIAȚA, LIBERTATEA, PROPRIETATEA”, spune liderul Alternativa Dreaptă.