Este investiția realizată de un furnizor de soluţii complete de sisteme fotovoltaice la cheie, cu sediul în Oradea, la Avram Iancu. Noi capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză e proiectul Tehnomir Oradea aflat pe lista proiectelor aprobate la finalul etapei de evaluare în cadrul apelului de proiecte PNRR/2023/C6/M ENERGIEI/Investiția I.2 – Infrastructura de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție) (relansat) Ordinul nr. 573/17.05.2024 pentru reinstituirea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză
„Combustibil al viitorului”. Așa e denumit hidrogenul verde, obținut prin electroliza apei. Adică prin separarea – cu energie electrică – a atomilor de hidrogen din molecula de apă. În acest fel rezultă două gaze:hidrogenul verde (utilizat apoi în producție) oxigen (care poate de asemenea fi utilizat sau poate fi eliberat în atmosferă).
Pentru ca hidrogenul să fie considerat „verde”, energia electrică folosită pentru a-l obține trebuie să fie obținută din surse regenerabile (eoliene, fotovoltaice sau hidrocentrale) și să fie consumată în prima oră de la momentul în care a fost produsă.Electroliza apei a fost descoperită în urmă cu 224 de ani. Mai exact, în 1800, după ce fizicianul italian Alessandro Volta a descoperit pila voltaică, fizicienii britanici William Nicholson și Anthony Carlisle au folosit-o pentru electroliza apei.Tehnica nu a fost folosită, însă, pentru a produce hidrogen verde până de curând, din mai multe motive. Cel mai important: a fost mai ieftin ca hidrogenul să fie produs din combustibil fosil. Așa că până la agravarea problemelor de climă și reducerea rezervelor de gaze, nimeni nu a considerat necesare investițiile uriașe pentru producția de hidrogen verde.
Tehnomir este furnizor de soluţii complete de sisteme fotovoltaice la cheie, cu sediul în Oradea. Recent, compania și-a schimbat numele în ENSYS. În 2021, compania a atras o investiție de la ROCA Investments, care a devenit acționar minoritar.inisterul Energiei a decis că numai 11 companii sunt acceptate, în etapa de verificare administrativă și a eligibilității în conformitate cu cerințele Ghidului specific.
S.C. TEHNOMIR S.R.L. prin Octavian Mircea Crișan în calitate de reprezentant al proiectului din Avram Iancu a cerut aviz de mediu pentru proiectul prin care se va produce hidrogen verde la Avram Iancu.Amplasamentul noii capacități de producție se află la o distanţă de peste 0,1 km de zonele locuite ale localității Tărian, Girișu de Criș, Toboliu, Cheresig, Roit, Sânnicolau Român, Berechiu, Cefa, Inand (cele mai apropiate unități de locuit).Terenul este proprietatea Statului Roman și aflat în administrarea Administraţia Naţională „Apele Române”, Administraţia Bazinală Crișuri.Amplasamentul pe care se propune a se realiza investiția este cuprins în sit Natura 2000 ROSPA0103 Valea Alceului, pe limita ROSAC0104 Lunca Inferioară a Crișului Repede, parțial pe suprafața RONPA0967 Parcul Natural Cefa, ROSCI0025 Cefa și ROSPA0097 Pescăria Cefa – Pădurea Rădvani.În detaliu este vorba despre o instalație de producție a hidrogenului verde prin electroliză a apei care reprezintă un sistem tehnologic complex utilizat pentru a produce hidrogen folosind electricitatea generată din surse regenerabile. Acest tip de instalație are ca obiectiv producerea hidrogenului fără a emite dioxid de carbon sau alte gaze cu efect de seră în procesul de producție.Dimensiunea şi concepţia întregului proiect:presupune o suprafața totală a terenului de 51.600,00 mp.
UÎn urma implementării proiectului, impactul prognozat asupra mediului socio-economic va fi pozitiv, având în vedere creșterea siguranței populației precum și reducerea pierderilor cauzate de secetă. Implementarea proiectului va conduce la imbunătățirea stării habitatelor și a habitatelor potențiale ale speciilor criteriu de desemnare a ariei natural protejate sit Natura 2000 ROSCI0068 Diosig ce au fost identificate pe amplasamentul văii sau in vecinătatea acesteia sau sunt dependente de existența unui debit ecologic pe cursul Ierului Îngust precum și înlăturarea speciilor invazive crescute în vecinătatea habitatelor identificate în amplasamentul și în jurul amplasamentului proiectului.”Efectul pozitiv previzionat prin realizarea obiectivului de investiţii: diminuarea efectelor secetei asupra mediului şi sănătății populaţiei, cauzate de lipsa apei;reducerea vulnerabilității la schimbările climatice a ecosistemelor biotice și abiotice din zonă; imbunătățirea stării habitatelor și a habitatelor potențiale ale speciilor criteriu de desemnare a ariei natural protejate sit Natura 2000 ce au fost identificate pe amplasament sau in vecinătatea acestuia sau sunt dependente de existența unui debit ecologic pe cursul văii Salcia precum și înlăturarea speciilor invazive crescute în vecinătatea habitatelor identificate în amplasamentul și în jurul amplasamentului proiectului;asigurarea secțiunii de transport al albiilor în vederea asigurării minim a debitului ecologic sau a unui debit ce poate facilita accesul la resursa de apă pentru irigații;având în vedere faptul că sunt necesare lucrări de decolmatare, realizarea acestora poate să asigure protecția populației împotriva calamităților naturale care generează inundații”, se arata în proiectul depus la APM Bihor.
Potrivit prevederilor PNRR, intervenţia vizează promovarea investiţiilor în construirea unei noi capacităţi de cel puţin 100 MW în instalaţii de electroliză. Punerea în funcţiune a unei capacităţi de cel puţin 100 MW în instalaţii de electroliză, cu o cantitate generată estimată de cel puţin 10.000 de tone de hidrogen regenerabil pe an, trebuie realizată până în trimestrul IV 2025. Valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită, care se va acorda în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecţia mediului şi energie pentru 2022 este de 50 milioane euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii.
Solicitanţii eligibili sunt producători de gaz natural, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare de energie electrică, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare/consumatoare de hidrogen, unităţi administrativ-teritoriale, institute naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei, având personalitate juridică, definite prin OG 57/2002, inclusiv asocieri/parteneriate formate din aceşti actori. Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei al sumei de 148,75 milioane de euro.