În iunie 2003, Consiliul Europei şi Uniunea Europeanǎ au stabilit sǎrbǎtorirea în fiecare an, la data de 25 octombrie, a Zilei Europene a Justiţiei, cu scopul de a aduce la cunoştinta publicului a modului de funcţionare a justiţiei precum şi de a sprijini dezvoltarea unui spaţiu judiciar comun.
Totodatǎ, celebrarea acestei zile are ca raţiune principalǎ crearea unui eveniment simbolic, pentru a reaminti cǎ justiţia este în primul rând, un serviciu pentru cetǎţeni, care le dǎ dreptul de a-şi soluţiona disputele private şi de a-şi afirma drepturile. Creşterea gradului de transparenţǎ a procedurilor judiciare, astfel încât acestea sǎ fie pe deplin accesibile fiecǎrui cetǎţean în parte, reprezintǎ o necesitate a societǎţii actuale, în vederea asigurǎrii respectǎrii principiului constituţional al liberului acces la justiţie.
“Cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei, Tribunalul Bihor a organizat pentru un grup de elevi o sesiune de vizitǎ în cadrul instanţei şi a realizat o campanie de informare publicǎ atât prin transmiterea prin poşta electronicǎ cǎtre mai multe unitǎţi de învǎţǎmânt, cât şi prin punerea la dispoziţie a justiţiabililor şi prin distribuirea cǎtre aceştia a unor pliante realizate de Biroul de Informare Publicǎ şi Relaţii cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, conţinând informaţii despre organizarea sistemului judiciar din România, despre admiterea în magistraturǎ precum şi despre semnificaţia Zilei Justiţiei.”, transmite purtătorul de cuvânt.