Fiind vorba de o infrastructură critică, tranzacţia va avea nevoie şi de o aprobare de securitate naţională, a transmis Bogdan Chiriţoiu, președintele Consiliului Concurenței, după ce grupul de telecomunicații și presă Digi Communications NV că filiala sa românească, Digi România SA, a încheiat un acord cu Clever Media pentru a cumpăra Telekom Romania Mobile Communications SA.
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, spune că autoritatea nu a fost încă notificată privind preluarea operațiunilor Telekom de către grupurile Digi și Clever Media. Chirițoiu a amintit că transferul controlului Telekom se discută de mai mult timp, conform agerpres.ro.
“Digi a anunţat luni că va sprijini achiziţia Telekomului. (…) O să vedem. N-am primit până acum nicio notificare, deci de-abia intenţia între cele două companii, sau cele trei companii, că Telekomul vrea să vândă, Telekom Germania vrea să vândă şi vrea să cumpere una din firmele domnului Tomşa împreună cu Digi. Deci, această tranzacţie, repet, e o formă nouă. Tranzacţia veche au retras-o vineri, ne-au anunţat luni că vor să restructureze tranzacţia prin intervenţia lui Digi, au anunţat Bursa (…) Dar aşteptăm şi noi să primim detaliat detaliile tranzacţiei şi atunci o să facem noi analiza de concurenţă, care va merge în paralel cu analiza pe securitate naţională, care se face la nivelul Guvernului. (…) Ştiu că de doi ani se chinuie Telekom să vândă operaţiunile din România. Ce pot să spun? Le urăm succes, în acelaşi timp trebuie şi ei să respecte nişte reguli în această ţară. Trebuie să fim siguri că cel care cumpără Telekom va putea să menţină infrastructura în funcţiune, va respecta contractele pe care le are cu clienţii şi fiind vorba de o infrastructură critică de comunicaţie există şi această dimensiune privind securitatea naţională. Deci, instituţiile de securitate naţională vor să se asigure că noul operator, repet, e capabil (…) să gestioneze infrastructura într-un mod care asigură protejarea intereselor de securitate ale statului”, a declarat Bogdan Chiriţoiu.